LUMEA DE SUB POD DE ZOLTAN TERNER
LUMEA DE SUB POD DE ZOLTAN TERNER
Recenzie de Roni CACIULARU
Zoltan Terner: Lumea de sub pod si zarva ei, Editura HASEFER, Bucuresti (2011 )
Citind „Lumea de sub pod”, mi-am dat seama ca Zoltan Terner a adunat, de-a lungul anilor, printre altele, si niste cioburi de oglinda, mai mici sau mai mari, si le-a alaturat, le-a potrivit, voind sa faca din ele o oglinda noua, a lui. A potrivit bucatile una lânga alta, cât mai aproape. A luat o scândura si a pus o substanta care lipeste sticla de lemn. A lasat opera sa se usuce. Lumina se reflecta acum frumos si straniu. Lipiciul însa nu se asezase uniform, iar bucatile de oglinda s-au fixat cu unele înclinatii, fiecare cum i-a venit, reflectând lumina si intunericul în felul ei, din unghiul ei. Atunci, Zoltan Terner, publicistul, eseistul, poetul, regizorul de film, filozoful, omul de arta cult si priceput, a facut o pasta fantastica si fabuloasa, alcatuita din toate aceste atribute ale sale, si a uns-o pe deasupra, netezind, unifomizând asperitatile si umplând golurile. Si iar a lasat-o la uscat. Apoi, cu un aparat foarte special si foarte personal (e inventia lui si numai a lui!) i-a dat din un nou lustru. Acum oglinda lumii, de sub pod si de pe pod, sclipeste si reflecta chiar si ce nu se vede. E o oglinda fermecata, grea, dar – tocmai pentru ca e grea, autorul a transformat-o în carte. Daca citesti si te uiti atent, te poti vedea chiar si pe tine însuti. Eu m-am regasit în aceasta carte. Din narcisism, dar si din iubire pentru Lume, ca si din grija pentru destinul ei…
Cartea fascineaza. Te duce într-o frumoasa lume urâta a declasatilor. Dar te aduce si aici, printre noi. Am început lectura cu frica, sa nu dau de o scriere greoaie, „nemanjabila”. Astfel de carti ma indispun. Sorin Vieru, în prefata cartii, de altfel interesanta si buna, avertizeaza oarecum în legatura cu un stil nu tocmai la indemâna lecturii oricui; un text poate ceva mai greu de citit - pentru unii. Când se spune cuvântul „unii”, imediat ma vad si pe mine. Dar prefatatorul nu are dreptate. Eroare. Cartea se citeste cu satisfactie si interes, ea incita si are percutanta. E o carte buna. E o carte interesanta, e o carte originala. Iar daca Asociatia Scriitorilor Israelieni de Limba Româna a „lansat-o” recent, printr-un deosebit de antrenant colocviu, condus abil de prof. dr. Andrei Strihan, ea nu a facut altceva decât sa-si sublinieze un bun nivel de intelectualitate. Ion Stiubea, prin interventiile sale, a briat. Ceilalti vorbitori au fost la o temperatura de inteligenta culturala adecvata subiectului. As zice ca aceasta este, de fapt, o stacheta, de care trebuie sa se tina seama si pe viitor.
Ce personaje misuna sub „Podul” acesta al lui Terner, povestind si cautând, ba chiar aducând tâlcuri, noime? Fiecare are povestea lui, flamând, cum remarca cineva, pe drept cuvânt, nu numai de blidul de mâncare, ci mai ales de niste întelesuri, de sensul vietii, al lumii. Declasatii acestia, aflati sub un pod simbolic, povestesc, pun întrebari, sugereaza raspunsuri. Conditia umana, balanta dintre bine si rau, sensul – mai ales trist – al vietii, curg, cu o „zarva”, as zice surda, spre moarte, ba chiar spre apocalips. La o prima lectura a cartii m-a impresionat mai ales tragismul acesteia. Spectacolul lumii, al unei lumi de mizerie si de speranta, nemultumita de ea însasi, dorind si neputând sa se evadeze pe (si din) sine însasi, resemnata si insurgenta, are un puternic dramatism esential, as zice chiar coplesitor. Cosmaruri, temeri, dezamagiri. Sila. Ura. Farâme de iubire. Câteodata – vise si chiar (arareori, e drept!) sperante. De fapt, autorul se zbate sa vina nu o data în contrapunct, dar viata e mai puternica decât propria sa vointa. El lasa adevarul sa colcaie plin de micimea si nimicnicia lumii. Speranta, balanta binelui, visul de frumos, setea dureroasa de fericire (aproape inexistenta, chiar si notional) sunt, în interpretarea mea de acum, mai palide, dar respira, creând un abur de farmec existential, emanat de oglinda fermecata a unui magician , pe nume Zoltan Terner.
Realismul ternerian are, adesea, forme fantastice, halucinante, si totusi realitatile sunt verosimile, concrete, palpabile, obligându-ne sa ne plimbam cu încântare, pe nesimtite, si într-o lume reala a himerelor; visul, fantezia suprarealista interferându-se, printr-un adevarat farmec artistic, cu viata adevarata, traita de povestitorii paduchiosi, adica si de noi, cititorii si participantii la marele conflict si la teribilul deznodamânt… Este vorba de un anume realism fantastic ternerian, de o lume a ideilor, mai mult decât de cea a trairilor diurne ale declasatilor de sub podul vietii, este vorba de o scriere de literatura contemporana care ofera satisfactii estetice realizate cu o rafinata mestesugire a ideilor si literelor românesti. Vorbim aici, de fapt, despre o carte în care autorul este personajul principal, însumându-i pe toti de acolo, el find si Diavol si Dumnezeu. Il regasesc în mine, ma regasesc în el. Câte-un pic, pic, pic…
Uneori, lumea ideilor cartii – caci e o carte de idei, spusa adesea cu mijloacele visului – este si lumea mea. Câteodata – o lume pe de-a-ndoaselea. O lume cu capul în jos. Interesanta si originala. O lume în care, de mai multe ori, teza si antiteza se saruta usor, tandru si predestinat. Stilul e fabulos, dubitativ, frizeaza absurdul, e himeric. Totodata, autorul foloseste iscusit mijloacele esteticii urâtului. Lumea asta de dedesupt, la care, vrem-nu vrem, suntem partasi, e o lume dizgratiosa, dar, poate si pentru ca si noi suntem acolo, ea apare si cu o anume frumusete. Prin zbateri si întrebari, prin gânduri si iluminari de dorinte, prin îndoieli si nesiguranta. Dar chiar si prin imaginile care se releva printre miscarile de umbre si lumini si iarasi umbre… Imi vine în minte, aproape fara sa vreau, vorba lui Arghezi: „Din bube, mucegaiuri si noroi/ Iscat-am frumuseti si preturi noi”…
Zoltan Terner simuleaza si disimuleaza oniric-suprarealist. El realizeaza cu autentic succes verosimilul neverosimilului. Sordidul, întunericul, mizeria fizica si morala sunt prezente în colcâiala subterana. Totusi, aici sunt oameni, si ei ne apar cu plusuri si cu minusuri, frumosi, la urma urmei, precum frumoasa este, totusi, viata. Care curge spre moarte, odata cu amarnica noastra tristete. Dar, revenind la oamenii de sub pod, pentru a ne face o idee – iata doar câteva nume ale învinsilor soartei, acum netrebnici si ticalosi, dar care povestesc despre viata lor de pe pod, unde au fost si ei, unde suntem si noi. De fapt, unde suntem noi? Sus?! Jos?! Autorul ne arata uneori cu degetul. (Numai sa vrem sa-l vedem!). Deci: Povestasul, Ologul, Leprosul, Filozoful, Tâlharul, Cântaretul, Celalalt, Podarul, Mica Circareasa, Bunicul, Contele, Nebunul, Paduchiosul, Nebunul II, Intelectulalul, Nebunul III, Cârtita – porecla altui nebun, Nebunul Mult Prea Nebun, Vagabondul, Litera, Rozalia – mama buna, Moty – Copilul Rau, Episcopul, Bibliotecarul Nebun, Macelarul, Frida, asistenta medicala, Celalalt Cineast Nebun, Gica Contra, Omul Negru, Pribeagul, Ciungul, Vânzatorul de Frate si altii, înca multi altii, pe care sigur ca i-am omis. Acestora, la un moment dat, povestitorul li se adreseaza:”Iubitii mei ultimi oameni de pe lume”. Perspectiva este tragica, iar povestirile din cadrul acestui maraton narativ capata mai ales lumina violacee a întunericului din oglinda speciala a realismului fantastic semnat de Zoltan Terner.
E o carte fascinanta, atât ca stil, dar si ca valoare ideatica. O carte cu o mare încarcatura morala. O carte plina de meditatii, care incita la meditatie. E, totodata, o carte cu mult farmec intelectual, cu multe ascunzisuri pe care cauti sa le-ntelegi, ele determinându-te apoi sa-i descoperi si alte frumuseti si-ntelepciuni, nesesizabile la prima vedere. E o carte cu mai multe „chei”, care pot descihde usi spre straluciri si cuprinderi esentiale. Caci, cum se spune într-unul din motto-uri „Naturii îi place sa se ascunda” (Heraclit). Una din aceste chei s-ar afla, cred, în „Povestea batrânei doamne în mov”. Doamna „Z” citeste la Cenaclu o poveste în care autorul se regaseste pe sine însusi, în timp ce oamenii îmbatrânesc, scaunele se golesc treptat, caci cei prezenti mor, timpul se scurge nu într-un sfert de ora, cât i se acordase Doamnei sa citeasca, ci trec ore, zile, ani… Ramâne numai autorul, ramâne Povestea, ramân povestile cu personajele lor – care sunt, de fapt, niste cuiere de idei! Iar autorul, asa cum însusi recunoaste însumeaza toata aceasta lume: „In fond eu îi contin pe toti”…
O parte din platforma morala a autorului, pe care se bizuie, zic eu, si cartea în discutie, reiese din cele zise, cu un alt prilej, de Zoltan Terner într-un interviu acordat talentatei publiciste Biti Caragiale (prezent si în cartea „Omeneste vobind”, a aceluiasi scriitor): “Numai traind din plin, cu intensitate – zice Domnia Sa – bucuria si tristetea existentei, afli cine esti si îti dai sanse sa îti împlinesti destinul. Important este sa alegi dragostea si nu ura, întelegerea si nu resentimentul, empatia si nu invidia”…
Totusi, cum sa înteleg, în acest context, prezenta tristetii ce reiese din „Lumea de sub pod”, tristete cu care rezonez profund? Raspunsul îl gasesc în acelasi interviu, când Zoltan Terner ne spune un crud adevar, dureros si de cea mai mare actualitate: „Daca nu se va elabora si aplica urgent o noua MINIMA MORALIA, daca „Homo ethicus” nu se va trezi, se vor prabusi însasi temeliile civilizatiei. Grava criza etica prin care trece specia umana cere (…) o maxima si urgenta concentrare a tuturor izvoarelor valorice, întru salvarea omului. Daca „homo” nu se dovedeste acum cât de cât „sapiens”, îl paste prapastia. A ajuns deja pe marginea ei”. În aceasta lumina vad eu tragismul zguduitor al Lumii de sub pod si de pe pod. Cu licariri onirice, cu scânteie de nebunie hamletiana, cu dubitativul „a fi sau a nu fi” în subtext, cu luciditate si curaj, cu paradoxala încântare fata de frumoasa „corola de minuni a lumii”…
Este o carte admirabila… Iar talentatul domn în mov, Zoltan Terner – este un autor a carui buna nebunie se ascunde în spatele altui motto al acestei carti, semnat de Salvador Dali: „Diferenta dintre mine si un nebun este ca eu nu sunt nebun”. Dar ce sunteti, domnule Terner?
Cartea se încheie cu cuvintele „Sunt trimisul lui Dumnezeu!”… Asa sa fie?!
Zoltan Terner
Zoltan Terner (n.13 Sept. 1932, Romania) este regizor de film si de televiziune, poet, eseist, critic literar si prozator
Volume publicate:
“Piatra Înflorita” – Versuri – Editura “Cartea Româneasca” 2001
“Paradisuri Scufundate” – versuri – Editura “Cartea Româneasca” 2001
“Omeneste Vorbind” – eseuri – Editura “Cartea Româneasca” 2004
“Lumea de sub pod si zarva ei”, Editura HaSefer, Bucuresti (2011)
