ACT SUPRAREALIST: UN GERMAN LA CURTEA REGELUI DAVID

de Martin Schneider

La inceput, a creat Dumnezeu Suprarealul

Cand am primit invitatia de a participa la o prezentare a suprarealismului evreiesc intruchipat de pictorii Victor Brauner si Baruch Elron, am fost profund entuziasmat. Ma consider un iubitor si un cunoscator al operei lui Baruch Elron, Brauner este o referinta in lumea artei universale si evenimentul, despre care nu stiam nimic altceva, mi s-a parut ca avea toate sansele sa devina interesant. Aflasem ca vor veni invitati din Spania, tara suprarealismului dalinian si ma asteptam la o seara minunata. La ceea ce nu ma asteptam era ca urma sa intru intr-o lume cu adevarat suprarealista si sa particip, pe viu, la un act suprarealist.

Ceea ce parea inca o seara culturala care avea loc in sala de conferinte a unui hotel central din Berlin, s-a transformat intr-o explozie de culori, sunete si gust. Inca de la intrarea pe holul care ducea catre sala, lucrurile au luat o intorsatura neobisnuita. Se auzea destul de tare o muzica stranie, o armonie de sunete orientale si limba engleza, trecand prin ebraica si ritmuri ultramoderne. M-am apropiat cu sfiala si nedumerire.

“Bereshit”, sopteste cineva langa mine, apoi continua in engleza. “Va place?” Luat pe nepregatite, nu inteleg nimic si mi se explica. “Muzica, se numeste Bereshit, e o melodie de Ofra Haza. Adica “Geneza”. Daca doriti, poate fi data mai incet, pana la la inceperea dezbaterilor”. Imediat, ideile se electrocuteaza in conexiuni in capul meu. Bineinteles ca o cunosc pe Ofra Haza, imi place si Esther Ofarim, chiar si Dana International…nu ma asteptam insa sa o gasesc aici. De obicei, aceste serate culturale sunt, sa recunoastem, destul de asemanatoare unele cu altele, si niciodata nu am participat la una atat de neobisnuita. Sala este invaluita in semi-intuneric, muzica se repeta hipnotizant, pe un ecran de plasma aproape umeda se deruleaza in continuu binecunoscutele picturi ale lui Brauner si Elron. Culori, femei inaripate, mese-animal, pasari falfaie cu zgomot, apa clipoceste strengar. Peste tot pulseaza Viata – colorata, umeda si zgomotoasa.

“In the beginning God created the heaven and the earth, and the light and the dark

Black and white, male and female, for life and love, for life and love…”

“Incepem in 10 minute” anunta, surazand, organizatoarea evenimentului, Eva Defeses. Am sentimentul clar de a fi intrat in alta lume, una supra-reala, asezata undeva, peste spatiul care ne inconjoara. Interlocutoarea mea pare ea insasi o aparitie suprarealista, cu parul prea rosu si ochii prea negri. Daca nu ar fi bronzul stralucitor al tenului, atat de contrastant cu albul celor din jur, care o face mai reala, as crede ca sunt in fata Fetei Morgane, sau ca am intrat, nu in sala de conferinte a unui hotel ultramodern, ci direct in palatul Regelui David.

Evenimentul incepe prin proiectia a doua videoclipuri, care cuprind cele mai importante opere ale celor doi pictori. Victor Brauner si Baruch Elron impart, asa cum vom descoperi cu totii pe parcursul serii, mai mult decat originea evreiasca si locul nasterii (Romania). Un punct de plecare este facilitat de operele alese pentru afisul evenimentului, doua autoportrete in care tema ochiului este centrala. Ambele vorbesc insa despre altceva, si anume, despre acea stare de clarviziune, de intuitie artistica atat de iubita de suprarealisti, o clarviziune demonstrata, in cazul lui Brauner, dupa cum bine se stie. Autoportretul lui Elron prezinta o pereche de ochi in plus si se numeste “Viziunea artistului”.

As dori sa expun, in putine linii, cateva idei din prezentarea pe care am realizat-o si care avea titlul: “Clarviziunea evreiasca, de la profeti la artisti”. Pentru a intelege mai bine operele acestor doi pictori, suspendate intre vis si realitate, intre profetie si coincidenta, trebuie sa ne reintoarcem in trecut, la inceput.

Bereshit...

Dintotdeauna, a existat o puternica legatura intre vis si istorie la poporul evreu, singurul care si-a cladit intreaga societate prin dialogul cu Dumnezeu, dialog mijlocit de persoane cu darul profetiei, prin vise. A talmaci visele s-a dovedit, de multe ori in Vechiul Testament, ca fiind de o importanta capitala si dovada unei legaturi directe dintre om si divinitate. Mai tarziu, dupa epoca de aur a profetilor, aceasta legatura invizibila a supravietuit datorita oamenilor intelepti, a scriitorilor, a artistilor, a muzicienilor. Si astfel, ajungem pana in zilele noastre, admirand operele acestor doi mari creatori evrei, ambele bazate pe imaginar, pe intuitie artistica.

Primisem, tradus, articolul dlui Héctor Martinez Sanz, despre intrarea sa in “Ascunzisul lui Elron” (de unde, banauiesc ca inca nu a iesit) si fusesem miscat de adevarul incheierii sale: “Cei care nu vad arta in universul nostru, cei care cred ca magia nu este folositoare – si nu ma gasesc printre ei -, fara a vedea ca magia este de fapt cea care ne aduce la realitate, se pot desfata cu o serie de opere de pura natura in miscare, de peisaje impresioniste, unde pasari-foarfeci redevin pasari, randunici sau sticleti, unde copacii se replanteaza in pamant si florile cresc in pustiuri. Cel putin, acestia vor admira maiestria lui Baruch Elron in fateta sa cea mai realista si pana la urma vor capitula in fata unui pictor care calatoreste dintr-o parte in alta, de la Fantezie la Realitate si de la Realitate la Fantezie, pictorul care isi are casa pe fiecare tarm al raului vietii.”

Cuvintele cheie din acest paragraf sunt Fantezie si Realitate insa lipseste vehicolul prin care artistul reuseste sa faca acest drum. Vehicolul suprarealistilor se numeste intuitie. Inainte de artisti, se numea dar profetic. In epoca moderna, au inceput sa il numeasca clarviziune. Foarte multi, mai ales dintre cei care “nu vad arta in universul nostru, cei care cred ca magia nu este folositoare”, il numesc “coincidenta”.

Din fericire, ceilalti invitati au dat dovada de aceeasi quijoteasca nebunie si au folosit din plin toate mijloacele pe care critica de arta le poate pune la dispozitie pentru a strabate curentele, a face conexiuni intre artisti din diferite generatii, a extrage esenta comuna din lucruri aparent diferite. Aceasta magie de care vorbea dl. Sanz se numeste arta si ofera omului posibilitatea nu doar de a se apropia de divin ci chiar de a fi divin. Priviti lumea lui Elron! Are propria ei societate, proprii locatari, dispune de masini, de fluturi, are gust si ritm, sunet si unduire de matase. In lumea sa, artistul este Dumnezeu si o poate crea si recrea ori de cate ori doreste. Plecand de la acest fapt, ajungem, din nou, la dezbaterea despre arta si supravietuirea ei, despre moarte si regenerare. Vehicolul poate fi schimbat, creionul si pensula pot ceda locul altor unelte, insa ceea ce ramane esential este suflul magic care sta la baza oricarui act artistic, intuitia. Artistul se transforma si se regenereaza, insa impulsul creator va ramane mereu acelasi. Asa cum sublinia Alexander Schmidt, arta este ca un organism viu, in continuu proces de regenerare.

Un alt punct pe care am vrut sa il aprofundez a fost extraordinarea receptare a operei lui Elron in Germania. Mai mult decat in oricare alta tara din Europa, Elron este cunoscut si apreciat in Germania si asta nu poate decat sa ma umple de mandrie si placere. Aici a avut cele mai importante expozitii, in aproape toate orasele mari, in Muzee si Galerii de renume. Germania si-a deschis, stupefacta, portile si s-a lasat cucerita de lumea fantastica imaginata de Elron. Pot doar sa sper ca si Spania va face acelasi lucru, si salut initiativa dlui Hector Martinez Sanz de a scrie o carte care sa prezinte publicului spaniol un alt fel de suprarealism, fantastic, magic si intuitiv, al lui Baruch Elron. Am aflat, surprins, ca Baruch Elron avea radacini familiare in Spania si iarasi nu ma pot gandi decat la diferenta (sau asemanarea) intre intuitii si coincidente. Totusi, in timpul vietii, pictorul israelian nu a avut nici o expozitie si nici o prezentare in Spania. Cu atat mai mult, initiativa dlui Sanz este vrednica de toata lauda. La fel de interesanta mi se pare si aceasta initiativa a Revistei Niram Art Israel de a incepe in Germania prima faza a acestui amplu proiect de a aduce la cunostinta publicului spaniol opera lui Baruch Elron, prin intermediul publicului german, care deja o apreciaza si o cunoaste. Dinspre Germania catre Spania, din Berlin catre Madrid, din Israel catre lumea intreaga.

La sfarsitul evenimentului, suntem invitati sa rasfoim cateva carti si ma opresc asupra unui volum pe coperta caruia recunosc un tablou de Baruch Elron. Citesc, cu surprindere placuta, ca unul din primele succese pe care le-a avut tanarul Baruch Elron, la inceputul carierei sale, a fost in Germania, cu un Premiu pentru Ilustratie de carte la un Concurs din Dresda. Totul devine, daca se putea si mai suprarealist, caci nu mai sunt in stare sa fac diferenta dintre anul 1960 si 2011, dintre Dresda si Berlin, dintre Elron si Brauner.

Bereshit…

Savurez vinul rosu care ni se serveste in timp ce vocea Ofrei Haza recucereste atmosfera si zboara din sala hotelului, afara, in noaptea Berlinului, catre taramul Tarii Sfinte. Luminile au fost reduse si, obsedant, se proiecteaza pe ecran lumea creata de cei doi artisti. Ochii se scurg si umoarea lor imi uda mainile. Sau este oare sangele care curge din capul meu taiat? Dau din umeri…sunt din nou, intr-un cort din desertul israelian.

La inceput, a creat Dumnezeu Suprarealul. Apoi, ca sa fie pe intelesul tuturor, a creat Realul. Mai exista insa unii, dintre cei dintai, care nu au nevoie de explicatii.

 

Berlin, 30 iulie 2011

Traducere din limba germana de Klaus Stefan Georgescu

Defeses Fine Arts PR Agency


Martin Schneider (n.1971, Berlin) este curator de expozitii de arta si organizator de ateliere artistice pentru tineri. Licentiat in Filologie, cu studii de Masterat in Istoria Religiilor, este profesor de literatura comparata.

Tagged with: , , , , , , , , ,
Posted in Romana

Niram Art Israel brought to you by:

Authors