Natalie Schor ne invita sa aruncam o privire dincolo

de Mihai Batog-Bujenita

 

Foto: Natalie SchorPictura si fotografia, doua arte surori, nascute totusi la milenii distanta, au fost dintotdeauna forme de comunicare strict umane. Prin urmare, evolutia lor în timp are, în mod firesc, asemanari dar si unele deosebiri. Astfel, pictura aparuta înca din zorii umanitatii, poseda înca de la început valente simbolice dar si informatie vizuala (picturile rupestre) apoi reproduc figuri si peisaje, nareaza prin desen diferite texte si învataturile aferente pentru o populatie analfabeta, dar care trebuie sa cunoasca scripturile (pictura religioasa), ceva mai târziu ajungând la modalitati non figurative de transmitere a unor emotii sau sentimente. În tot acest timp, sa nu uitam, pictura evolueaza si spre pictograma sau ideograma, devenind astfel principalul vector de comunicare în scris, practic fundamentul culturii umane. Avem chiar exemple de scris care nici nu pare, si probabil nici nu s-a propus, sa se desprinda foarte hotarât de ceea ce întelegem noi acum prin pictura (ex. enigmaticele scrieri ale vechilor culturi amerindiene).

 

Prin comparatie, fotografia, interpunând între executant si subiect un aparat, prin urmare un mecanism, nu putea fi decât un mijloc de a reproduce cât mai fidel o anumita secventa din realitatea înconjuratoare. Si, pentru începuturile sale, chiar asta a si fost ceea ce nu-i micsoreaza cu nimic meritele în documentarea ilustrata a diferitelor perioade istorice. Numai ca, omul are întotdeauna tentatia depasirii limitelor si, foarte repede, ochiul fotografului este înlocuit cu ochiul artistului si fotografia, fara a-si depasi limitele tehnice, devine arta. Va reusi astfel, precum pictura, sa transmita emotii, sa stârneasca dispute sau dezbateri, sa se înscrie foarte repede în circuitul valorilor artistice, facându-ne sa ne gândim la anticul Protagoras cel care a spus ca omul este masura tuturor lucrurilor.

 

Sub aceste faste auspicii privesc fotografiile primite, parca exact atunci când am nevoie de ele, de la Natalie Schor, un artist fotograf confirmat nu numai de premiile obtinute ci si de succesul real pe care îl are în spatiul public, prin ilustrarea, în ultimii ani, a mai multor publicatii de renume.

 

Felul ei de a surprinde secvente din viata înconjuratoare are, ori cel putin asa îmi place sa cred, ceva mistic pentru ca este greu sa-i privesti fotografiile si sa nu începi a te întreba despre rosturile existentei, sau despre tainele vârstelor. Asta deoarece, eu unul, atunci când am privit câteva fotografii cu chipuri de copii, am simtit nevoia de a ma reîntoarce (cu gândul chiar am facut-o!) la vârsta aceea în care lipsa dintilor din fata nu era, în nici un caz, o tragedie, sau pentru a revedea cum lumina soarelui se dizolva în parul blond al unui baietel care se joaca destul de indiferent la faptul ca ochiul magic al fotografului îl face sa semene cu un înger. Sau, cine stie, chiar ne releva aceasta ipostaza pe care noi, prins în cotidian, nu o mai putem observa.

 

De multe ori, am privit însa fotografiile unor oameni în vârsta, surprinse în acelasi numit banal cotidian de catre Natalie Schor si am ramas pe gânduri, desi nu mai aveam de facut efortul translarii în timp. Sau poate tocmai din aceasta cauza. Vârstnicii ei sunt ceea ce numim oameni obisnuiti, deloc impunatori sau falnici si nici fotografia în sine nu-si propune exercitiul admiratiei cu accente triumfaliste pentru viitorime. Ei sunt, cam la fel cu noi toti, dintre aceia care în mod sigur nu au câstigat la loteria vietii, iar asta ni-i face apropiati si chiar dragi, pentru ca-i întelegem iar Natalie are un fel special de a trata subiectele cu o incredibila duiosie si caldura pe care reuseste sa ne-o transmita aproape instantaneu, imediat ce privim fotografia.

 

Sigur nu ma voi întreba niciodata despre cum foloseste ea tehnica subtila al clar-obscurului, efectele de blur, sau cam câte sute de fotografii a facut pentru ca una dintre acestea sa incite la reflectii. Le ramâne asta specialistilor si ei o vor face, sunt convins, cu asupra de masura. Pentru mine important este rezultatul, faptul ca privesc o imagine, as spune comuna, daca nu as cunoaste abilitatea cu care Natalie Schor stie sa surprinda un „ceva” care sa ma conduca spre necesitatea unei aprofundari. Seamana, în felul acesta, cu acei filozofi, tot din antichitate, despre care se spune ca, printr-o singura întrebare reuseau sa creeze curente de opinii în rândul discipolilor si, nu de putine ori, aceste dezbateri durau zile întregi. Stim povestea cu Alcibiade care atunci când îi reproseaza lui Socrate ca el nu face decât sa puna întrebari, a primit raspunsul: Da, ai dreptate, dar stii cât de greu este sa pui o întrebare înteleapta?

 

Cam în acest fel sunt si fotografiile batrânilor surprins de ochiul artistei si nemuriti în memoria camerei foto. O impresionanta sursa de întrebari întelepte.

 

Primita de curând, fotografia de mai sus poarta titlul: Privind spre viata de dincolo. Ca de obicei pare ceva absolut banal. O femeie în vârsta parând a duce cu ea toate bunurile acestei vieti priveste pe fereastra vehiculului cu care calatoreste. Ar fi simplu daca am ramâne la acest nivel ignorând uriasele capacitati ale artistei de a juca inteligent si cu profunzime potentele de interpretare ale instantaneului. Si ne putem întreba: Ce o fi sugerând oare prezenta unui om vârstnic într-un vehicul? O calatorie dinspre un trecut catre un viitor greu de anticipat printr-un prezent vadit frustrant? Este oare calmul cu care personajul priveste pe fereastra doar aparent, sau este chiar acea detasare fata de lucruri, în general, pe care, la un moment dat, toti o vom avea? Iar peisajul vazut prin fereastra, mult mai colorat decât restul, reprezinta oare o speranta cu care ne motivam pentru acel dincolo? Daca este asa ce bine face Natalie ca pune acea lumina, cea mai puternica din toata fotografia, în cadrul ferestrei spre dincolo, dând astfel sens întregii calatorii. Des, uite, ma întreb daca toate acestea nu sunt decât în mintea mea. Dar chiar daca este doar asa, nu pot sa nu remarc, oare a câta oara, ca Natalie Schor are un fel special de a te face sa gândesti cu implicare la bucuriile si tristetile acestei vieti. Iar lucrul acesta se numeste talent, des eu, asumându-mi toate raspunderile, as spune ca este un har. Unul dintre acelea îngaduite doar celor alesi.

Tagged with: , , ,
Posted in Romana

Niram Art Israel brought to you by:

Authors