Calatorind cu viteza luminii de Shabat

de Eva Defeses

In articolul “Hawking ne arunca in viitor, cu mare viteza” din prestigioasa publicatie “The Times”, din mai 2010, se expun cele mai recente afirmatii, socante ca intotdeauna, ale celebrului fizician Stephen Hawking. Oamenii vor fi capabili sa calatoreasca in viitor, construind nave spatiale care sa atinga pana la 98% din viteza luminii. Astfel, pentru cei de la bordul navei, timpul va incetini, exact ca in basmul “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”. Hawking se destainuie: “calatoria in timp era odata  considerata o erezie stiintifica si am evitat pana acum sa vorbesc despre asta, de teama sa nu fiu considerat nebun, dar, in zilele de astazi, nu mai sunt asa de precaut.” La baza acestor declaratii scandaloase sta vechea Teorie a Relativitatii a lui Albert Einstein, conform careia, pe masura ce obiectele dezvolta o viteza mai mare, timpul trece mai incet pentru ele. La viteze care s-ar apropia de cea a luminii, acest lucru ar insemna diferente majore. “Daca s-ar putea construi o nava spatiala suficient de rapida, atunci ar putea ajunge la alte stele in timpul vietii echipajului, chiar daca pe Pamant vor fi trecut  2,5 de milioane de ani”, explica fizicianul.

A atinge viteza luminii este, conform fizicii actuale imposibil, insa acesta ar fi singurul mijloc de a elimina Timpul si, o data cu el, moartea. Dar ce este Timpul si cum determina el vietile noastre cu ale sale 3 ipostaze: Trecut, Prezent si Viitor?

In teoria relativitatii restranse, spatiul si timpul sunt marimi intre care exista o legatura intrinseca si, ca urmare, nu pot fi considerate entitati separate. Spatiu-timp combina spatiul tri-dimensional si timpul uni-dimensional intr-o constructie numita continuu spatiu-timp, unde timpul este cea de-a patra dimensiune.

Se pare ca biologia si genetica  urmeaza acelasi drum socant si inovator al fizicii. Cunoscutul genetician de la Cambridge, Aubrey de Grey, declara ca primul om care sa atinga varsta de 1.000 de ani deja s-a nascut. “Cercetez despre nemurire” spune Michael Rose, profesor de biologie  la Universitatea din California.

In lumea stiintei, barierele “normalitatii” asa cum o cunosteam par a fi, in fiecare zi, impinse  si mai departe. Continuul Spatiu-Timp, varste de 1.000 de ani nu sunt idei atat de originale si inovative, daca le privim prin prisma …trecutului. O numarare inversa ne duce astazi, in trecut, la scrierile Torei, la varsta primului om, Adam, si ai lui 930 de ani, ca sa citam doar un exemplu.

Trecut – Prezent – Viitor, a patra dimensiune, forta pana acum de neinvins a timpului…. Arta duce si ea, la randul ei, batalia impotriva timpului, a mortii si neputintei. Folosind limbajul frumusetii, lucrand nu cu particule de energie si miligrame de substante, artistii au stiut sa lupte cu cea mai neinteleasa arma (din punct de vedere stiintific): intuitia. Obsesia timpului, trecerea sa, inexorabilul sau galop catre sfarsit si moarte sunt teme celebre in lume artei. Cine nu isi aminteste de faimosul ceas care se topeste al lui Salvador Dali? In Israel, un alt suprarealist, Baruch Elron, isi imagineaza, pe panze, cele mai stranii moduri de oprire a timpului. In fizica si biologie, armele sunt altele, obiectivul ramane acelasi: oprirea timpului, vindecarea mortii, nemurirea…Stiinta si arta, cele doua fete cabalistice ale Torei (valoarea numerica a cuvintelor “arta”, omanut in ebraica (497), si “stiinta” mada (114), este egala cu valoarea numerica a Torah (611), unite intr-o singura cautare, umana, a vietii vesnice.

Strans legata de aceasta tema a timpului, este seria de picturi “Amintiri din Copilarie” a pictoritei Miriam Cojocaru. Sunt opere nostalgice, ce evoca trecutul, si, numindu-l, il aduc in prezent. Artistii sunt, deocamdata, singurii binecuvantati cu aceasta libertate extrema de a amesteca dupa vrerea lor dimensiunile, de a converti trecutul in prezent sau viitor, netinand seama decat de legea propriei lor imaginatii. Pe panzele artistei israeliene, prind din nou viata elemente-cheie din lumea copilariei petrecuta in Romania: sifonul, legat de figura tatalui, masina de cusut a mamei, rafturile frumos aranjate cu borcane de gemuri si dulceturi care incepeau sa se acumuleze de cum venea toamna… Franturi de amintiri, firimituri de instantanee dintr-o lume pierduta, care nu mai exista decat in trecut. Unde se afla acest trecut? Cum putem ajunge la el? Cum putem scapa de legile neiertatoare ale fizicii?

Miriam CojocaruUn element comun in aceste tablouri este o panza cu nenumarate dungi, o tesatura lucrata de mana, pe care fiecare dintre noi ne-o putem aminti din casa bunicii: fata de masa brodata, cu fir subtire, de culoare aproape alba, care se ingalbenea cu trecerea timpului. In tablourile lui Miriam Cojocaru, aceasta tesatura este de fapt baza pe care se construieste intreaga scena, ea patrunde peste personaje, le invaluie, rasare din ele. Figurile umane si obiectele neinsufletite sunt prinse, capturate de aceasta panza de paianjen, ii sunt prada ei asa cum si noi, oamenii, ii suntem prada altei tesaturi, mai nemiloase, a spatiului-timp. Orice zbatere este  in van, din dungile si intorsaturile tesaturii care odata impodobea doar masa si acum napadeste toate amintirile, nu exista scapare. Nu este nici o cale de intoarcere. Culorile sunt pamantii, sumbre, au drama amintirilor care se vor retraite, macar noaptea, in vis. Tesatura galbuie prinde obiecte si oameni in mrejele ei, ii sufoca, ii inghite asa cum si pe noi ne inghite tesatura timpului. In jurul Familiei, printre membrii ei, peste si prin vise, dorinte, amintiri, tesatura timpului se face streang si frumoasele-i linii mladioase devin funii. Se poate recupera ceea ce a trecut? Se poate retrai trecutul? Fizica ne spune ca e imposibil si ca singura speranta este viitorul. Dar viitorul este necunoscut si nu are dulceata trecutului.

Artistul, suveranul absolut peste timp si spatiu ne ofera solutia. Miriam Cojocaru ne daruieste cheia. Sa nu uitam ca artista este Doctor in Chimie, unul dintre putinele cazuri care combina stiinta si arta intr-o singura, fascinanta fiinta omeneasca. Miram Cojocaru este in primul si in primul rand FEMEIE si, ca femeie, este pastratoarea unei traditii feminine veche de mii de ani. Intuitie sau Traditie? Aceasta este intrebarea. Miriam Cojocaru, la fel ca si mama ei, bunica, strabunica si stra-stra-strabunica ei, este capabila sa atinga viteza luminii, pret de 24 de ore,  la caderea asfintitului, in fiecare seara de vineri. 24 de ore in afara timpului, 24 de ore date ca exercitiu pentru ca oamenii sa  se obisnuiasca cu momentul absolutului, atunci cand Timpul se va opri din loc.

Primul tablou ne arata o femeie in varsta si obiectele ritualice ale Primirii Shabatului, cele doua lumanari, o chalah, masa acoperita cu o panza alba. Este o amintire, imaginea mamei, aMiriam Cojocaru copilariei, a timpului trecut. Lumanarile lumineaza stins, lumina lor nu poate strabate timpul.  Dar, cum de Shabat nu exista timp, cum sunt 24 de ore in afara tesaturii spatiu-timp sufocante, orice miracol este posibil. Lumanarile din acest tablou care arata trecutul isi gasesc aprinderea si continuarea in cel de al doilea, care reflecta prezentul si poate si viitorul. O femeie tanara, imbracata intr-o rochie alba, senzuala, spune binecuvantarea ritualica in fata a doua lumanari aprinse, a caror flacara arde puternic. Este conexiunea cu tabloul precedent, lumina incepe sa straluceasca palid din trecut si ajunge la maxima putere in prezent. Este timpul “atemporal”, trecutul care co-exista cu prezentul si viitorul caci singura viteza a luminii care ne este permisa este cea a lumanarilor de Shabat.

Timp de 24 de ore, traim suspendati deasupra panzei spatiu-timp, trecutul, prezentul si viitor sunt una, caci, de Shabat, timpul nu mai exista.

Atingem, in fiecare vineri seara, viteza luminii.

Miriam Cojocaru, artista si omul de stiinta ne-a aratat, mergand in urma, o carare catre viitor. Aceasta este menirea artei, si, mai ales, a femeilor, de a sugera Imposibilul si de a crea Viata.

Mai multe informatii:

Expozitia  pictoritei  Miriam  Cojocaru de Dorel Schor

Insemnari despre creatia pictoritei MIRIAM COJOCARU de Roni Caciularu

Continuu spatiu-timp

Tagged with: , , , , , , , , , , ,
Posted in Art, Romana

Niram Art Israel brought to you by:

Authors