MIRIAM COJOCARU: Dincolo de constient, dincoace de real

(Insemnari despre creatia pictoritei MIRIAM COJOCARU)

De Roni Caciularu

M-am indragostit de pictura lui Miriam Cojocaru, mai intai in casa unui rafinat colectionar de arta plastica, prietenul meu, scriitorul – dr.- Dorel Schor. Cateva tablouri semnate Miriam Cojocaru m-au dominat in tot ce am vazut acolo (si nu numai!)… Galbenul acestei pictorite este fascinant. Galbenul? E o imbratisare acolo de raza de soare si portocaliu, cu rosu, cu alb ascuns, cu mister si vraja coloristica, intr-o imbinare exceptional de frumoasa. Am crezut ca asta-i Miriam Cojocaru, impreuna cu desenul si textura acelor tablouri. L-am invidiat inca o data pe Dorel Schor. Are in casa, la el, clipe de fericire…

Am avut apoi ocazia sa vad mai multe tablouri ale voluptatii culorii si luminii, ale placerii de a impresiona panza de pe sevalet, intr-o dragoste retinuta, desi patimasa, intr-o voluptate a frumosului creat, recreat dupa chipul si asemanarea sufletului acestei artiste. Este vorba despre expozitia personala, de la Casa Dandicov, din Rehovot. Aici am avut surpriza sa descopar cu totul alte culori, diferite de prima mea impresie. Arta acestei pictorite inseamna, in primul rand, subiectivism bine temperat. Tablurile artistei sunt un sincretism subiectiv si armonios de mijloace artistice directe sau indirecte. Directe – genurile abordate, intr-o inmanunchiere neclasicizata, dar care slujesc de minune scopului propus; indirecte – caci muzica si literatura buna, se contopesc figurativ in tablourile ei, asa cum, pe buna dreptate, remarca de curand Zoltan Terner, intr-un elevat eseu. Originalitatea expresiei, vibratia interioara a acestor panze, sunt franturi din zbaterea unui clocot de subtext pe care, daca-l descoperi, ai inca o data marea satisfactie care te determina parca sa spui, precum Faust: „O, clipa, ramai! Esti atata de frumoasa!”…

Am mai vazut apoi si alte tablouri ale lui Miriam Cojocaru, incat am ajuns sa ma intreb care este locul  valoric al acestui artist matur si talentat, sigur pe ce vrea sa spuna, priceput in mestesug artistic original. Astept sa cunosc parerile unor mari critici, caci sunt convins ca ce creaza ea este la nivelul acestor sfere, eram sa spun elitiste. As fi gresit insa, caci Miriam Cojocaru reuseste sa se adreseze cu succes si unui larg public de privitori, de degustatori ai frumosului.

Miriam Cojocaru s-a nascut in 1945, in Romania. Licentiata in Chimie, a emigrat in Israel in 1973. In 1982, si-a luat Doctoratul in Chimie.

A studiat la Facultatea de Arta a Universitatii Tel Aviv si la Universitatea Bar Ilan. A studiat desenul si pictura la Avni  & Meimad Art Institutes  din Tel Aviv, si in studiourile artistilor plastici: Tzwi Tadmor, Jan Rauchwerger si Ira Reichwerger.

Este membra a Asociatiei Pictorilor si Sculptorilor din Israel, a grupului de pictura “Zece Femei” si a fost curatoare a mai multor expozitii la Bible Museum Tel-Aviv , Israel Painters & Sculptors House T.A. si Congres Hall Haifa.

Femeile pictate de artista sunt privite parca cu ochi de barbat, atat de mare este puterea interpretativa a gandirii artistice a pictoritei. Picioarele femeilor, de pilda, sunt unul dintre elementele care vorbesc in picturile acestea; ele cheama, gandesc, asteapta, freamata usor, indeamna. Altele se odihnasc, implicandu-ne la participari subiective legate de viata mai putin vizibila a modelelor, a personajelor. Pulpele dezgolite  ale unei femei ramasa in intimitatea cameriei doar in furou, vorbesc voluptuos, confirma feminitatea, asteptarea, gravitatea singuratatii. Totul – calm si decent, intr-o anume intimitate degajata, fara ostentatie, dar dramatica, cu subtext sugerat inteligent. O parte a combinezonului acestei femei , este ca dintr-un macrameu, dintr-o retea cu patrate un pic mai largi. Este desigur o metafora bogata in sensuri, pe care o intalnim mai des la Miriam Cojocaru. Poate ca pentru ea lumea este uneori o retea – in cazul personajului amintit fiind probabil vorba de o prindere intr-un fel de plasa a vietii – poate sociale si economice, poate de noroc si sperante, implinite sau, mai degraba, nu. In alte locuri macrameul, reteaua din fire anume innodate, reluata in creatiile lui Miriam Cojocaru, imi vorbeste, nu numai de o anume situare temporara si locala, ci si de un sistem, o ordine, o inchidere obligatorie, o retinere fortuita, subtil exprimata, dar autentica si bine sugerata. Fondul unor tablouri,  al unor colaje sau al unor exprimari mai putin obisnuite, imi apare semnificativ prin acest macrameu, uneori fata de masa, sau perdea, dar dincolo de elementul decorativ, el poate fi o broderie sociala, deci o intelegere dramatica a lumii, a existentei.

Nu o data pictorita ne expune tablouri cu obiecte din mediul imediat, casnic, intime. Sunt sugestii bogate, stari de spirit, evocari, interpretari generate din intelegera matura a cotidianului; vorbim de atmosfera, de oameni, de lumi, de amintiri. Sticlele goale, de diferite forme, sau alte obiecte ale banalului cotidian, sunt simboluri ale unei anumite stari, ale unor anumite trairi, dintr-un mediu si dintr-o perioada pe care le-am trait si noi, candva.

Cred ca s-ar putea vorbi mai mult, in cazul pictoritei Miriam Cojocaru, despre poezia banalului, a amanuntului aparent nesemnificativ, a faptului sau gestului ne luate in seama, de obicei. Ochiul artistei stie sa gaseasca in intimitatea existentei diurne, farmecul inefabil al trairilor profunde. Magia realitatii este redata prin pictarea unor obiecte sau gesturi din lumea discreta, ascunsa privirii. In aceasta intimitate asistam la relevarea unui „Joc secund”, care se refera la profunzimea existentei. Uneori – usor trista. Desi alteori, poate mai putin ascuns, apare un fel de „Oda a bucuriei”, mai mult in surdina, precum in unele peisaje (admirabile) ale artistei. Mi se pare ca autoarea are iscusinta specifica ei insesi, de a releva frumosul si trairile dintr-un anume al doilea plan al vietii.

Ma gandesc acum, in aceeasi ordine de idei, si la portretele mamei sale, unde prim planul este doar o voaleta frumoasa, invaluind totul in demnitate si puternicie delicata, insa sugestia unei vieti dramatice, cu izbanzi si resemnari intelepte, dominata si de alte sentimente, profund umane, este la fel de puternica, daca nu chiar mai mult. Planul doi, mai putin perceptibil la prima vedere, cu farmec si intelegere subtila, revine mereu inaintea noastra. Cel putin, asa imi apar mie aceste bijuterii de suflet.

Incet, dar sigur, patrundem intr-un univers specific al acestei artiste, nu sentimentale, nici cerebrale, dar cu ceva bine cumpanit din amandoua. Fructele, o alta sfera de interes, in cadrul naturii asa zis neinsufletite pe care o picteaza Miriam Cojocaru, fructele, prin culoarea lor atat de expresiva, atat de specifica, de personala, mangaiate, alintate de lumina contextuala sau de umbre (fie ca sunt rodii, gutui sau mere), au viata plastica, dramatism, parfum si gravitate. Si parca vrei sa le atingi, sa le mirosi, sa le apropii de obraz. Voluptatea culorilor, a urmelor pensulei cu uleiuri colorate, uneori grunzuroase, alteori delicate, diafane, abea perceptibile, fac parte dintr-un context artistic deosebit de convigator. Calmul si linistea au, in amintitul plan al doilea, un freamat bine ascuns, echilibrul artistului fiind rodul unor zbateri ideatice si afective puternice. Ele se simt, se intretes in urzeala unei opere de talent incontestabil.

Am privit indelung peisajele pictate de Miriam Cojocaru. As spune ca ele sunt dincolo de realitate, venind dintr-o absorbtie estetica si filozofica aparte. Peisajul, spre a intra si in alta sfera a creatiei plasice a aceste autoare, peisajul este transpus pe panza dintr-o perspectiva de halou, de vis, pictorita transfigurand realitatea in imagine estetica, emotinanta. Ea ne reda grandoarea naturii, dar o face dominand imaginea, luandu-si perspectiva convenabila incat  sa priveasca natura, peisajul, existenta lor nu cu supusenie, ci de la dimensiunea creatorului, cu o oarecare superioritate coexistenta cu implicarea si dedublarea artistului. Vorbim de o recreare a naturii, uneori Miriam Cojocaru micsorand coplesitorele infatisari ale naturii, dandu-le astfel un context cvasi-cosmic, in cadrul caruia, peisajul aparent micsorat sugereaza, filosofic, grandoarea celui care il priveste – omul.

…Se perinda inaintea noastra chipuri obisnuite, portrete expresive sau sugerate prin gest, prin inflexiunile unui trup. Obiectele, natura, atmosfera de provincie de demult, un scaun, o masa, o umbra – toate capata valoare estetica, implinind din fragmente armonizate un tot inchinat omului, seriozitatii sale, simtamintelor ascunse, meditatiei, resemnarii (uneori) , calmului si echilibrului. Capatam astfel satisfactia clipei, a strabaterii prin lume, a rostului vietii. M-am gandit, scriind cele de mai sus,  si la minunatele portrete ale Mamei pictoritei, care m-au urmarit si inca ma urmaresc. Valoarea lor estetica mi se pare deosebita…

Miriam Cojocaru este si doctor in chimie, insa nu cred ca exista vreo legatura directa intre omul de stiinta si artista unui echilibru foarte expresiv. Asta se intampla insa, in planul al doilea al artistei, dincolo de constient, dincoace de real. Sunt insa sigur ca avem de a face cu o alchimie de mare valoare. E farmec si minunata reverie, e atmosfera si gandire profunda. E arta adevarata si filozofie.

Multumesc, Miriam Cojocaru!

Tagged with: , , ,
Posted in Romana

Niram Art Israel brought to you by:

Authors